Utile
Iată din ce cauză Toyota Prius consumă ULEI motor în exces! Se poate remedia?

Proprietarii de Toyota Prius s-ar putea întâlni într-o zi cu problema consumului de ulei în exces. Deși sunt considerate mașini fiabile și deloc capricioase, iată că cel mai &i

Redactor AE
Utile
Află ce sunt de fapt aditivii pentru combustibil și cât de bine este să-i folosim!

Aditivii pentru combustibili nu sunt o noutate în zilele noastre, găsinduse pe rafturile oricărui magazin de piese auto sau chiar și la benzinării. Unii șoferi spun că aceștia sporesc longivitat

Pavel
Noutăți
Am trăit s-o vedem și pe asta, Motorina costă 12.97 lei!

Cu siguranță că mulți dintre voi își amintesc prețul de 6-7 lei la benzină. La fel de bine probabil își amintesc cum au urmat scumpiri până la 12-13 lei pentru litrul de motorină sau benzină. Ast

Redactor AE
Noutăți
Debut mondial pentru Golf GTI, GTD și GTE (FOTO)

Volkswagen a decis să își surprindă fanii cu o dezvăluire triplă a noilor versiuni ce au la bază cel mai proaspăt Golf MK8! Imaginile au fost făcute publice cu puțin timp înaintea Salonului Auto de l

Redactor AE
Teste
Test lichid de spălat parbrizul. Cum s-au comportat la -7 grade C în congelator?

Anul trecut am avut o experiență mai puțin plăcută cu unul din lichidele de parbriz cumpărate într-o benzinărie. Anul acesta am zis să facem un test la tot ce găsim pe rafturi în benzinării sau magaz

Redactor AE
Utile
UTIL: Află mai multe despre miturile și problemele reale ale motoarelor Hyundai și Kia

Hyundai și Kia, doi producători de automobile aparent diferiți, dar care iată că folosesc aceleași motorizări. Și, cel mai important, ambele mărci se bucură de o atenție sporită din partea automobiliș

Redactor AE
Utile
UTIL: Cinci lucruri care îți pot distruge în mod sigur motorul în timp și remediile lor!

Chiar și șoferii cu cele mai minime cunoștințe tehnice ale automobilului, cunosc că cea mai sigură cale de a distruge motorul este să-l supraîncălzești! Daunele potențiale apărute în urma acestui ghin

Pavel
Diverse
(FOTO) Un șofer din capitală și-a alimentat cu benzină vehiculul, iar carburantul care s-a scurs pe caroserie i-a ”mâncat” vopseaua!

De fiecare dată când alimentăm automobilul cu combustibil suntem atenți ca să nu curgă carburantul pe caroserie. Dar majoritatea o fac din simplă intenție de a nu murdări automobilul. Dar v-ați gândit

Pavel
Diverse
Top şapte piese care sunt cel mai des afectate la un motor diesel şi care ar trebui revizuite sistematic

În ţara noastră şoferii optează des pentru o maşină diesel, dat fiind faptul că acestea sunt mult mai econome decât cele pe benzină, iar preţurile la carburant nu sunt deloc îmbucurătoare în ziua de a

Pavel
Noutăți
Volvo vrea să renunţe la motoarele diesel în favoarea hibrizilor!

Scandalul Dieselgate a afectat în egală măsură nu doar grupul Volkswagen, dar şi întreaga industrie auto, producătoare de motoare diesel. O bună parte din proprietarii de automobile dotate cu asemenea

Redactor AE